"/>

Scrisoare către mamaie

Draga mea mamaie,

Nu știu dacă toți copiii au parte de o copilărie așa de frumoasă cum a fost a mea și nu știu dacă toate bunicile sunt așa de bune cu nepoții lor, așa de bune cum ai fost matale cu mine. Nu știu dacă toate își iubesc așa demult nepoții, așa de mult cum m-ai iubit matale pe mine, pe noi. Nu știu asta, dar știu că sunt un om norocos pentru că exiști în viața noastră, pentru că nimeni altcineva n-ar fi știut să facă dintr-o cană cu lapte sau dintr-un ou, cea mai bună mâncare, nimeni n-ar fi știut să-mi spună de o mie de ori aceleași povești și să mă facă să le ascult de fiecare dată cu aceeași bucurie și nerăbdare, nimeni n-ar fi știut să mă învețe să fac colăcei mici cât un nasture din aluatul din care faci și azi cea mai bună pâine din lume, nimeni n-ar fi știut să mă învelească, să mă învețe, să mă iubească, așa cum ai știut matale.

Azi sunt mare și..sunt departe și nu sunt acolo când te doare un genunchi sau când nu poți dormi noaptea de grija noastră..nu sunt acolo așa cum erai matale lângă mine când eram mică și nu puteam dormi și mă legănai câte o noapte întreagă, fără ca a doua zi să te plângi că ești obosită. Nu sunt acolo și nu fac toate lucrurile pe care ar trebui să le fac, ca să pot să îți arăt cât de recunoscatoare îți sunt pentru că mi-ai suportat mofturile, pentru că m-ai mângaiat, pentru că m-ai certat, pentru că nu te-ai îndoit niciodată de mine, că m-ai apărat și m-ai încurajat mereu.

Mai știi, mamaie, când am mers prima dată la grădiniță..am plâns așa de mult, că doamna de acolo te-a chemat să mă iei acasă. Mai știi când m-ai lăsat prima dată singură în casă și eu am plâns așa de tare încât m-ai auzit de la coltul străzii? Mai știi prima mea zi de școală? Mai știi ce lung era părul meu și cât ai fost de supărată când l-am tuns? Și toate serbările și cum n-ai lipsit niciodată. Ai fost acolo mereu și, cu toate că ți se rupea sufletul,  mi-ai șters lacrimile atunci când am fost tristă, te-ai bucurat atunci când mi-a fost bine, mi-ai alungat temerile și m-ai învățat să merg înainte, orice s-ar întâmpla.

Poate de asta povestesc tot timpul, tuturor, despre mamaia mea, poate de asta atunci când cineva mă întreabă „și cum arată mamaia asta a ta?” le spun ca ești ca o bunică din povești, cu păr alb, ochi buni și zâmbet dulce, cu gropița din obraz pentru care te cert mereu, ca nu mi-ai dat-o și mie, poate de asta atunci când mi-e greu și aș vrea să fiu într-un loc în care să uit de toate, mă gândesc la sufrageria matale cu lumină portocalie. Poate de asta îmi plac mie becurile cu lumină portocalie. Pentru că-mi amintesc de matale. Multe lucruri îmi amintesc de matale. Mirosuri, cântece, caldura din casă atunci când e frig afară, două cozi, bezelele, albe și cu o bucățică de nucă în vârf, lucrurile împletite, dar, mai mult decât toate, lumina portocalie.

Mamaie, eu cred că mai norocoasă de atât nu se putea să fiu. Nu pot să fac multe lucruri ca să-ți arăt cu adevărat cât de dragă îmi ești, dar știu că pot să îți mulțumesc. Pentru toate, pentru bunatatea si pentru dragostea cu care ai avut mereu grijă de mine și cu care și acum mă aștepți acasă, pentru că, înainte de toate, m-ai învățat că în viață nimic nu contează mai mult decât încercarea de a fi un om bun. Mulțumesc, mamaie, pentru toate!

Cu drag, eu.

Lasa un comentariu

* sunt campuri obligatorii



WP Like Button Plugin by Free WordPress Templates